Politica de confidențialitate
Versiunea 2026-09-09
risipa.ro este un serviciu privat. Prelucrăm cât mai puține date cu putință și niciodată din curiozitate: fiecare categorie de mai jos există pentru că fără ea o funcție a platformei nu ar merge.
Cine răspunde de date
Operatorul de date pentru contul tău, pentru adresa lăsată la descărcarea unui document și pentru statisticile de utilizare este TOADER CONSTANTIN-MARIAN PFA (CUI 53272634, F2026001421008, B-dul Bucureștii Noi, 136, et. Parter, ap. 5, SECTOR 1, BUCURESTI), care operează risipa.ro. Ne scrii la hi@risipa.ro pentru orice cerere legată de date și răspundem în cel mult o lună.
Pentru numele angajaților pe care îi treci în procesele-verbale, situația e alta și e explicată separat, în Acordul de prelucrare a datelor: acolo firma ta este operatorul, iar noi suntem persoana împuternicită.
Ce prelucrăm și pe ce temei
| Date | De ce | Temei | Cât păstrăm |
|---|---|---|---|
| Nume, e-mail, parolă (hash) | Contul și autentificarea | Executarea contractului | Cât timp ai cont, plus 30 de zile |
| Date de firmă și punct de lucru: denumire, CUI, adresă | Generarea documentelor cerute de lege | Executarea contractului și obligația legală a operatorului | Trei ani de la ultima evidență, conform art. 15 din norme |
| Planuri, transferuri, rapoarte | Evidența de conformare | Obligație legală | Trei ani, conform art. 15 din norme |
| Adresa de e-mail lăsată la descărcarea unui document | Trimiterea documentului cerut | Cererea ta | Până la dezabonare sau cerere de ștergere |
| Aceeași adresă, pentru informări | Comunicări despre termene și modificări legislative | Consimțământ, versiunea 2026-08-18 | Până la retragerea consimțământului |
| Semnătura ta olografă, desenată la înrolare | Semnarea planului și a proceselor-verbale generate | Executarea contractului | Cât timp ai cont; o ștergi sau o înlocuiești singur, din Semnătură |
| Date de facturare și ultimele patru cifre ale cardului | Emiterea facturii și reînnoirea automată a abonamentului | Executarea contractului și obligația legală de arhivare fiscală | Termenele din legislația fiscală; instrumentul de plată dispare în ziua în care oprești reînnoirea |
| Datele din cererea pentru serviciul complet: nume de contact, e-mail, CUI și datele firmei | Depunerea documentelor în numele tău pe platforma națională | Executarea contractului | Trei ani de la ultima depunere făcută pentru tine |
| Statistici de utilizare | Să știm ce pagini ajută | Consimțământ, când sunt măsurate cu cookie-uri; interes legitim, cât timp sunt numărate fără | Agregat |
| Campania de pe care ai ajuns aici | Să știm ce anunț sau ce e-mail aduce conturi | Consimțământ, versiunea 2026-08-31 | Cookie-ul, 90 de zile; sursa reținută pe cont, cât timp ai cont |
Ce nu facem
- Nu vindem datele nimănui și nu le dăm pentru marketingul altcuiva.
- Nu trimitem numele sau adresa ta către sistemele de statistici: acolo merge doar un identificator de utilizator.
- Nu cerem date pe care documentele nu le cer: fără CNP, fără date de sănătate, fără nimic din categoriile speciale.
- Nu vedem și nu stocăm numărul cardului tău. Rămâne la procesatorul autorizat de plăți, care ne întoarce doar ultimele patru cifre și un cod de reînnoire pe care îl ștergem când oprești reînnoirea.
Cui transmitem datele
Doar furnizorilor de care depinde funcționarea serviciului. Fiecare prelucrează pe baza unui contract și doar în scopul din tabel.
Tabelul indică categorii de furnizori, nu nume comerciale. Legea permite informarea la nivel de categorie, iar ce te privește pe tine, adică ce se face cu datele și unde ajung, este scris în clar, inclusiv atunci când datele ies din Uniunea Europeană. Dacă ai nevoie de numele unui furnizor pentru propria evidență, îl comunicăm la cerere.
| Categorie de furnizor | Pentru ce | Unde |
|---|---|---|
| Furnizor de găzduire | Găzduirea aplicației și a bazei de date | Uniunea Europeană |
| Furnizor de e-mail tranzacțional | Trimiterea e-mailurilor către tine | Uniunea Europeană |
| Furnizor de statistici de utilizare | Măsurarea utilizării, fără cookie | Uniunea Europeană |
| Furnizor de statistici de audiență | Măsurarea audienței paginilor publice | SUA, pe clauze contractuale standard |
| Furnizor de livrare și protecție a traficului | Livrarea paginilor și filtrarea traficului abuziv | SUA, pe clauze contractuale standard |
| Procesator de plăți autorizat | Procesarea plăților cu cardul | România (UE) |
| Furnizor de facturare | Emiterea și trimiterea facturilor | România (UE) |
Drepturile tale
Ai dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate și opoziție, plus dreptul de a-ți retrage consimțământul oricând. Scrii la hi@risipa.ro și răspundem în cel mult o lună.
O parte dintre date nu pot fi șterse la cerere înainte de termen: evidențele de conformare se păstrează trei ani, potrivit art. 15 din normele metodologice, iar facturile emise intră sub termenele de arhivare fiscală. Îți spunem exact ce intră în categoria asta atunci când ceri ștergerea.
La ștergerea contului dispar și datele din tabelele conexe, inclusiv adresa lăsată la descărcarea unui document. Rămâne un singur lucru: rândul din jurnalul de administrare care arată că cineva de la noi a șters contul, când și de ce. Îl păstrăm pentru că este proba propriei noastre conformări, iar art. 17 alin. (3) lit. b) și e) din GDPR acoperă situația.
Pentru portabilitate îți trimitem datele contului și evidențele într-un fișier structurat, care se poate deschide într-un program de calcul tabelar.
Dacă nu ești mulțumit de cum am răspuns, poți depune plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Cookie-uri
Cele strict necesare funcționează oricum, fiindcă fără ele nu ai putea intra în cont. Pentru măsurarea audienței și pentru atribuirea campaniilor îți cerem acordul, iar până la acord nu punem nimic.
Lista completă, cu durata fiecăruia, este în Politica de cookie-uri. Alegerea se schimbă oricând din „Setări cookie-uri”, în subsolul paginii.
Dezabonare
Fiecare e-mail de informare are un link de dezabonare în subsol. Se aplică imediat, nu are nevoie de justificare și nu îți afectează contul sau documentele.
Securitate și incidente
Parolele sunt stocate ca hash, traficul e criptat, iar accesul la baza de date e limitat. Dacă apare o breșă care îți poate afecta drepturile, te anunțăm și notificăm autoritatea în 72 de ore de la momentul în care aflăm.